Înclinația noastră naturală atunci când întâlnim comestibile incerte este să le dăm un miros bun - un obicei universal. Cu toate acestea, un om de știință a luminat falibilitatea acestei practici. Evident, a ne baza în mare măsură pe simțurile noastre olfactive pentru a măsura starea alimentelor nu este cea mai precisă abordare.
Deși am putea intui această inexactitate, rămâne obișnuit să folosim simțul mirosului ca un factor determinant pentru a evalua comestibilitatea articolelor în cauză, în special în limitele frigiderelor noastre. Această tendință provine din imperfecțiunile datelor de expirare, care se pot dovedi mai puțin fiabile decât se dorește, în special pentru alimentele ambalate pentru resigilare. Deci, ce măsuri alternative ar trebui să luăm în considerare?
Nu vă bazați pe simțul mirosului
Când se confruntă cu un recipient de mortadela deschis lăsat de un membru al familiei, instinctul de a adulmeca o felie și de a măsura senzațiile pe care le transmite poate părea o mișcare sensibilă. Cu toate acestea, această practică nu este atât de utilă pe cât ar putea părea. Deși există cazuri izolate în care testul de miros ar putea oferi o perspectivă, acestea sunt puține și departe. Prin urmare, atunci când sunt privite proporțional, probabilitatea ca nasurile noastre să fie detectoare precise ale calității alimentelor este destul de mică.
Microbii prezenți în mâncarea dvs
Bacteriile și microbii își pot găsi drumul în hrana noastră din diverse motive. În anumite cazuri, prezența lor este benefică și nu indică neapărat deteriorarea. Este important să recunoaștem că acești microbi pot emite și arome distincte. De exemplu, mirosul încântător la coacerea pâinii este rezultatul activității drojdiei.
Intensitatea mirosurilor provenite de la microbii din alimente se corelează cu creșterea populației acestora. În anumite cazuri, cum ar fi laptele, simțul mirosului poate detecta probleme, potențial scutindu-ne de rezultate nedorite. Rolul nasului devine crucial în cazuri precum laptele vechi, unde numeroase bacterii s-ar putea propaga, permițându-ne să evităm potențiale riscuri. Cu toate acestea, astfel de cazuri sunt excepționale și mai puțin frecvente. Omul de știință Matthew Gilmour afirmă că bazarea exclusiv pe miros pentru a determina comestibilitatea alimentelor este o tehnică nesigură. Este incapabil să facă distincția între bacteriile dăunătoare precum salmonella sau listeria, o limitare într-un interval restrâns de posibilități.
În practică, este mai practic să evaluezi aspectul alimentului în cauză. Microbii și bacteriile nu doar afectează starea alimentelor, producând uneori mirosuri neplăcute, dar îi modifică și caracteristicile vizuale. Acest lucru se datorează faptului că bacteriile consumă alimentele, ceea ce duce la schimbări vizibile. De exemplu, carnea se poate închide la culoare sau poate prezenta pete albe și alte indicii vizuale perceptibile cu ochiul liber.
Potrivit lui Gilmour, actul de a mirosi mâncarea cu îndoială aduce beneficii limitate. El susține, în schimb, canalizarea eforturilor către îmbunătățirea practicilor noastre de depozitare a alimentelor. Utilizarea recipientelor etanșe sau a materialelor plastice de calitate pentru depozitare se poate dovedi esențială, reducând nevoia de teste repetate de miros pentru a determina prospețimea alimentelor.